După căderea comunismului, prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, a fost supus jocului politic, iar funcția de prefect a devenit politizată.
Prin legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul și instituția prefectului, acesta a fost încadrat în categoria înalților funcționari publici. Din păcate, din punctul meu de vedere, funcția prefectului a rămas tot una “politică” , deoarece el putea fi demis de guvern ori de câte ori interesele politice o recomandau. Prefectul nu era suficient de protejat de Statutul funcționarilor publici (Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999), în ciuda statutului său de înalt funcționar public. Însă potrivit acestei prevederi prefecții au fost obligați să demisioneze din partidele politice din care făceau parte.
La începutul anului 2021, guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 4 din 3 februarie 2021 pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență a guvernului nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ. În virtutea acestei prevederi legislative s-a revenit la prefectul politic, astfel încât de acum înainte prefectul nu mai exercită o funcție de înalt funcţionar public, ci o funcție de demnitate publică, acesta putând fi și membru de partid. Potrivit modificărilor, se înfiinţează şi funcţia de secretar general al instituţiei prefectului, el fiind înalt funcţionar public și se subordonează nemijlocit prefectului.
Adevărată reformă administrativă în ceea ce priveşte prefecții nu a fost adusă nici în perioada când prefectul a fost (şi este) politic (1990-2004, februarie 2021-prezent) şi nici în perioada când era considerat înalt funcționar public, adică prefect administrativ (2004-ianuarie 2021).
Ca un reper cum ar trebui să fie această funcție ȋncadrată ȋn sistemul administrativ românesc şi modul în care politicienii nu mai trebuie să administreze afacerile publice, Titu Maiorescu a ilustrat ȋn discursul său adresat Parlamentului din 12 noiembrie 1882: „când se schimbă miniștrii … schimbăm prefecții și subprefecții … Schimbăm toți casierii și funcționarii administrativi și, uneori, facem unele modificări în sistemul judiciar …. Dar nu ar trebui să punem interesele partidului deasupra țării, cu alte cuvinte, există lucruri în viața publică a unui popor care nu sunt pentru partid, ci pentru interesul general al tuturor“. În plus, el susţinea caracterul profesional și activitatea apolitică a prefectului şi sugera pentru o bună continuitate și funcționare a prefecturilor „ca prefecții să nu mai ia parte la bătăliile electorale, ci mai degrabă să aibă grijă de buna gestionare a judeţelor. Cum ar fi dacă guvernele care urmează lasă pe aceiași prefecți timp de 10-15 ani, cu condiția să se dovedească oneşti și capabili“.
Aşadar, cunoaşterea istoriei administraţiei publice naţionale se dovedeşte necesară ȋn zilele noastre unde politica din România are nevoie de competenţă, dar ea ar trebui să fie obligatorie pentru cei care ne conduc vremelnic pentru că este singura cale de a înţelege şi a croi cu dibăcie viitorul.