Este necesară o nouă viziune politică care să ajute la trecerea cu bine peste această criză sanitară şi economică dar ȋn special la identificarea soluțiilor necesare dezvoltării României. Printre cetățeni nu trebuie neglijați românii din străinătate. Dar pentru a implica diasporenii, este nevoie de o nouă direcție politică agreată de toată clasa politică astfel ȋncât românul să nu mai fie văzut ca simplu plătitor de taxe şi impozite de către stat, ci ca partener al lui. Românul, partener al reconstrucției statului şi al economiei sale, este mult mai implicat ȋn a duce la bun sfârşit sarcinile ce-i sunt atribuite.
Odată schimbată această paradigmă, ȋn care cetățenii sunt văzuți ca parteneri principali ai Statului putem pune bazele unor echipe de profesionişti ȋn toate domeniile posibile care pot aduce un plus valoare relansării economiei româneşti. Sunt momente istorice ȋn viața unui stat şi a cetățenilor ei, iar acum suntem ȋntr-un moment culminant ce nu putem să-l ratăm, ci mai degrabă trebuie să-l fructificăm la maxim prin pornirea corectă a motorului modernizării României ; iar România poate face față tuturor provocărilor.
Pentru atingerea acestor obiective este nevoie de mult efort, dar nu ȋn ultimul rând este necesară dezvoltarea dialogului cu societatea ȋn general, indentificând carențele, soluțiile şi punerea ȋn mişcare a investițiilor ȋn domeniile cheie la care România excelează, dar mai ales ȋn domeniile ȋn care nu a făcut performanță.
Printre carențele identificate de PSD este şi acela al creşterii salariului minim și a veniturilor românilor. Dacă productivitatea crește de la an la an, iar creșterea ei este una dintre cele mai ridicate din Europa, de ce nu cresc şi salariile ? Odată ce bogăția a fost întâi creată, prin creşterea productivității, mi se pare de bun simț ca apoi aceasta să fie distribuită şi către cetățeni. Acest proces fundamental nu poate fi evitat de clasa politică pentru că societatea românească vede, rabdă, nu uită şi aşteaptă să fie răsplătită.
Cresterea salariului minim și a veniturilor românilor este o preocupare constantă a PSD, tema fiind dezvoltată ȋn Programul de Guvernare 2021-2024 ȋn capitolul Muncă şi Demnitate socială. Printre măsurile ce vor fi luate ȋn prima zi de guvernare, găsim :
– Dublarea alocațiilor de stat pentru copii;
– Creșterea punctului de pensie la 1.775 de lei din prima zi de guvernare;
– Majorarea salariilor din Educație imediat ce PSD ajunge la guvernare, la nivelul prevăzut de grila din 2022;
– Impozit ZERO la salariul minim PENTRU SALARIAȚII CU VENITURI MICI ȘI CEI DIN CLASA DE MIJLOC.
Aceste soluții sunt primul pas spre o Românie ȋn care demnitatea umană este respectată prin creşterea nivelului de trai al cetățenilor săi. Identificarea nevoilor cetățenilor şi punerea ȋn practică a soluțiilor adecvate va aduce schimbări şi evoluții sociale istorice.
Statul român trebuie să arate respect față de cetățenii săi.
Antoniu TUDOR,
Candidat PSD la alegerile legislative din data de 6 decembrie 2020
pentru Camera Deputaților ȋn circumscripția nr. 43 – Diaspora