Ne gândim cu tristețe că se aproprie Sfintele sărbători pascale, iar noi cei plecați pe meleaguri străine ne vedem obligați să rămânem printre străini nemaiputând ajunge fiecare la casa lui. Durerea şi dorul de casă se adâncesc, ca un cuțit în rană, când vedem cât de mult suntem nedoriți de mai marii țării, şi cum ne invită să nu mai revenim la familiile noastre, pe care le-am lăsat ori flămânde, ori în sărăcie, ori în nevoie, ori le-am lăsat cu bine; dar nici în acest ultim caz nu se cade să fim tratați cu răceală şi cu neînsuflețite mesaje.
A înşira motivele pentru care trebuie să fim tratați cu prioritate, în dorința noastră de a reveni în țară, nu-şi au rostul, majoritatea dintre noi ştim cât de mult au ajutat banii « căpşunarilor » la supraviețuirea economiei României sau cât de mult au ajutat sumele trimise de românii din diaspora la dezvoltarea țării.
In prezent, în contextul crizei coronavirus, tări precum Italia, Spania sau Franța au sistemul medical suprasolicitat ; noi românii nu vom avea prioritate în fața cetățenilor acestor țări la serviciile medicale, iar în România autoritățile ne recomandă să nu revenim în țară. Aşadar, mulți dintre noi se întreabă cu ce am greşit ? De ce suntem tratați în acest fel ? Mai mult, pe rețelele de socializare vedem cum frații noştri, sub imperiul disperării şi al fricii, afirmă că noi îi invadăm, că suntem de speță joasă, iar infractori fiind, nu am contribuit nici la bugetul României şi nici la bugetul statelor membre UE şi de aceea noi nu avem dreptul să fim tratați în spitalele, încă publice, ale României.
Aşadar tragem un semnal de alarmă şi descalificăm mesajele fraților noştri, cei de o seamă cu noi, dar şi ale persoanelor din fruntea țării.
Din cele 5,5 milioane de români care lucrează în străinătate, majoritatea sunt mândri de locul lor de muncă (fie că lucrează în construcții, baruri, confecții, multinaționale, universități, spitale) şi sunt bucuroşi că au un loc de muncă. Ţara de adopție le-a oferit un loc de muncă, ceea ce se traduce ca o siguranță de a trimite bani tot în România, la familie şi copii, pentru a urma şcoli, universități şi a deveni olimpici şi curajoşi chiar dacă viața lor este mult prea dură, neavând părinții lângă ei.
Ne gândim în aceste zile ce-şi doresc românii din diaspora ? Vrem să ne vedem bunicii, părinții, frații şi surorile ; vrem, la fel ca şi românii din țară, ca această pandemie să dispară şi să se revină la normal. Vrem să fim văzuți cu alți ochi şi să fim primiți cu iubire în familia neamului românesc şi să dispară această dezbinare în societatea românească (ori pe considerente politice, ideologice, sociale, etc.).
Vrem să ni se aducă explicații clare, sfaturi, remedii şi să fie găsite soluții pentru toți cei care vrem să revenim de sărbătorile pascale în România, chiar şi în izolare după cum legile impun în prezent. Vrem să ştim că noi românii din diaspora contăm şi că nu suntem ai nimănui. Vrem să fim băgați în seamă ca în vremea alegerilor, şi să ştim că noi contăm, fiecare dintre noi, exact cum eram îndemnați în vreme de alegeri că fiecare vot contează. Lăudăm faptul că Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor au reuşit transportul aerian pentru cei 277 cetățeni români din Torino săptămâna trecută, dar vrem să se intensifice aceste demersuri pentru toți cetățenii din diaspora care nu au posibilitatea de a mai ajunge în țară.
Ce ne-am mai fi dorit ? Voiam sa fi fost în țară şi să nu ne mai vedem nevoiți să plecăm iar în vreme de criză, să fi făcut greşeala şi să fi dat buzna în magazine şi să ne fi aprovizionat peste măsură (să nu ne mire, aşa se întâmplă în Marea Britanie, SUA, Italia, etc, nu numai la noi) cu produsele noastre româneşti, iar, dacă ar fi fost să ne fi imbolnăvit, să fi fost tratați în spitale renovate şi cu aparatură sofisticată şi să fi avut încredere că am fi fost tratați cu profesionalism de medicii români scoliți şi rămaşi în țară. Ne dorim cu toții cei plecați să găsim un loc de muncă la noi în țară, ba mai mult, la noi în zonă şi să nu mai vedem cum pădurile sunt defrişate şi cum sărăcesc satele prin plecarea oamenilor către poli economici mai bine dezvoltați ai României, sau mai rău cum părăsim țara.
Ca ultimă năzuință, vrem să fie stopate şi penalizate toate mesajele, declarațiile în care se recomandă public românilor să nu se mai reîntoarcă în țară. Vrem ca autoritățile să ia măsurile necesare împotriva răspândirii fake news-urilor, în special cele privind diasporenii.
Vrem în această perioadă să fim părtaşi aceloraşi trăiri dar şi aceloraşi speranțe şi să respectăm legile impuse şi condițiile recomandate, fără a mai avea grija că nu suntem doriți de a mai reveni la casa părintească, la familiile noastre, la copiii noştri. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu să revenim cu toții pe pământul nostru sfânt românesc!
Acest articol a fost preluat de ziarul Stiri pe Surse : https://www.stiripesurse.ro/nedoritii-romaniei-ce-si-doresc-romanii-din-diaspora-in-vreme-de-restriste_1445147.html