Interviul ȋntreg acordat Ziarului Lumina apărut pe data de 12 aprilie 2020 intitulat : Floreşti, istorie şi freamăt de codru eminescian
« Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor adăuga vouă » (Matei 6-33)
- Sunteţi născut, crescut şi format în localitatea gorjeană Floreşti. Ce a-ti găsi specific la acest loc? Cu ce moştenire se încununează de-a lungul timpului?
Sunt născut şi crescut ȋn satul Floreşti, comuna Ţânțăreni, Județul Gorj. Etimologic, toponimul Floreşti indică urmaşii unei femei Floarea, ducându-ne cu gândul spre perioada matriarhatului şi a zeiței Dace Hestias al cărei ucenic a fost marele rege Zalmoxis, prezentați drept civilizatorii supremi ai lumii, deoarece ei venerau soarele şi aveau credința că acesta lumina şi lumea de dincolo. Acest ultim aspect ȋl ȋntâlnim ȋn credința ortodoxă ȋn ȋnsăşi persoana Mântuitorului Iisus Hristos, lumina lumii, sau soarele dreptății, cel care ne-a răscumparat prin taina Învierii Lui ca biruinţă asupra iadului, asupra morţii şi a ȋntunericului.
Revenind la locuitorii satului, floreştenii sunt urmaşii unui anume Florea, căpetenie de haiduci, prezenți în toate țările din Balcani ca luptători pentru dreptate.
Localitatea apare documentar ȋn vremea lui Mihnea al doilea Voievod (domneşte ȋn Ţara Românească între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591) ȋn data de 12 august 1580 când domnitorul dă satele Floreşti, Căpinteni şi Valea Lungă nepoatei sale Maria din familia boierilor Crețeşti. Existența satului este atestată iarăşi ȋn anul 1596 ȋn « Documente privind istoria României, veacul 11-B. Ţara Românească, vol 6 (1591-1600) » la pagina 247.
De-a lungul timpului, « poetul nepereche Mihai Eminescu, a cărui operă ȋnvinge timpul », după cum afirma George Călinescu, a petrecut o vară la Conacul Bălcescu-Mandrea de la Floreşti. El a păşit ȋn anul 1878 ȋn această frumoasă zonă pitorească, după cum el ȋnsuşi o descria : « Locul ȋn care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codrii, şes, dealuri, munți ȋn depărtare, frumos adică, ȋn toată puterea cuvântului » (Mihai Eminescu, Scrisoare către Theodore Rosetti, 23 iulie 1878).
- Din punct de vedere bisericesc, care este continuitatea spirituală? Cum au fost şi cum sunt credincioşii de pe aceste meleaguri?
Floreştiul a fost şi este alcătuit din oameni entuziaşti, primitori, călduroşi, mândri, viteji, iubitori pentru dreptate dar mai ales credincioşi, iar credința apostolică ne-a rezervat şi aici surpriza regenerării permanente a sufletului, a spiritului românesc, prin păstrarea continuității crucii ȋn răspântiile drumurilor, la hotare, la fântani şi izvoare, la cimitire şi ȋn biserică.
Această zonă mirifică, ȋncărcată de istorie şi tradiții a fost mereu ȋnfrumusețată de mâinile pricepute ale oamenilor simpli, smeriți şi respectuoşi, cu frică de Dumnezeu şi aplecați mereu spre a face bine.
Satul Floreşti şi-a afirmat dintotdeauna continuitatea spirituală în baza valorilor tradiționale prin preocuparea pentru studiul Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiții, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură este un cuvânt precis, dat odată pentru totdeauna, pentru că Însuşi Capul Bisericii, Mântuitorul Iisus Hristos rămâne acelaşi ieri, astăzi şi ȋn veac (Evrei 13:8). Prin urmare şi locuitorii satului Floreşti rămân fermi și statornici în credința în Hristos, hrănind spiritual ȋn dreapta credință şi urmaşii lor.
- Care este locul bisericii în localitate?
Revenind la perioada când Mihai Eminescu a poposit la Floreşti, alături de Conacul Bălcescu-Mandrea, sus pe deal, se afla biserica cu hramul Sfinții Voievozi construită ȋn anul 1864 de Elena şi Barbu Bălcescu (avocat și revoluționar român, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu). În timpul sosirii lui Eminescu la Floreşti, la biserica Sfinții Voievozii era preot Dumitru Duțescu, stră-stră-bunicul meu. Acesta l-a primit ȋn căsuța sa pe Mihai Eminescu.
Biserica a suferit mai multe consolidări de-a lungul existenței sale, ultima datând din 2018 când tatăl meu, preotul Tudor Matei, ȋmpreună cu enoriaşii satului Floreşti au dus la bun sfârşit reconsolidarea bisericii, fiind resfințită de către Înalt Prea Sfințitul Dr. Academician Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Ofranda credincioșilor din satul Floresti ȋmpreuna cu cea a familiei preotului paroh, Tudor Matei, s-a concretizat ȋn 2008 prin edificarea unei noi biserici, langă cea veche. Aşadar pe data de 08 noiembrie 2008 mulţime de credincioşi din Floreşti, au trăit momente de o profundă simţire duhovnicească prin participarea la sfinţirea bisericii celei noi, închinată Sfinților Arhangheli Mihail şi Garviil. De aici reiese mărturia despre valorile permanente ale credinţei creştine, dar şi buna cooperare a creștinilor ortodocşi din satul Floreşti. Cele două biserici ortodoxe rămân un puternic semn al prezenţei lui Hristos în mijlocul poporului credincios.
- Se cunoaşte că Mihai Eminescu a vizitat localitatea dv si a rămas aici mai mult timp. Care este contextul în care marele poet a ajuns aici şi prin ce a marcat această zonă?
Sosirea poetului Mihai Eminescu la Floreşti are la bază prietenia acestuia cu Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi şi Nicolae Mandrea.
Prin căsătoria cu Zoe Bălcescu, Nicolae Mandrea devine proprietarul Moşiei Floreşti, care deținea un conac situat ȋn Câmpul Cerbului de pe Valea Gilortului, « unde se găsea şi aer curat şi apă bună », după descrierea făcută de Ioan Slavici când l-a vizitat pe Eminescu ȋn vara anului 1878.
Nicolae Mandrea, cu prietenii săi enumerați mai sus, va fi unul dintre fondatorii curentului literar Junimea înființată la Iași în anul 1863. El, obține la Berlin doctoratul ȋn drept cu o teză ȋn limba latină. Ulterior va lucra la Curtea de Apel din Iaşi, iar mai apoi la Curtea de Casație din Bucureşti şi Craiova, devenind Preşedintele Curții de Casație şi Justiție din Craiova.
În anul 1878, colegii de la ziarul Timpul simțind oboseala pe care ȋl cuprinsese pe poet, (iar după alte aprecieri şi politicienii liberali voiau să scape de critica lui Eminescu), au hotărât să-l trimită câteva luni să se odihnească la Conacul Bălcescu-Mandrea de la Floreşti. Eminescu va pleca spre Floreşti cu trenul accelerat pus ȋn circulație la data de 9 mai 1878 pe ruta Bucureşti-Viena (Via Vârciorova). El va coborâ ȋn stația CFR Filiaşi pe 10 mai 1878, după care cu olacul s-a ȋndreptat spre Floreşti, olăcar fiind Ion Traşcă din Chiciora.
Aşadar, la 10 mai 1878, el se afla la Conacul Bălcescu-Mandrea din Floreşti unde a stat 3 luni. Pe perioada şederii la Floreşti, i-a purtat de grijă administratorul moşiei, Sandu Pătru, căruia familia Bălcescu-Mandrea i-a ridicat o cruce ȋn cimitir pentru credința şi devotamentul de care a dat dovada față de ei.
- A scris aici poezia Lacul. Ce credeți că l-a inspirat?
Într-adevăr, noi floreştenii revendicăm că ar fi scris aici poezia Lacul, dar nu suntem foarte siguri de acest lucru. Însa, de la biserica Sfinții Voievozi pornea un codru secular până pe Valea Arpadiei. În mijlocul pădurii se afla un lac pe care poetul l-a vizitat ȋn peregrinările sale. Însă cert este că a scris la Floreşti poezia « Freamăt de codru ». Creația având ca tematică natura și erosul din acea vară, este legată de ȋnceputul unei idile, confirmată chiar de poet ȋn poezia « Freamăt de codru », avand ca subiect pe fata preotului Dumitru Duțescu, Elena :
« Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă ».
Idila dintre cei doi e confirmată de o scrisoare de la Academia română ȋn care Eminescu ȋi scrie lui Slavici despre « fata popii cea ocheşică », cu care vara a fost nespus de frumoasă, a trecut adică mai uşor.
La Floreşti, a tradus primul volum al lucrării « Fragmente din istoria românilor“, scrisă în limba germană de Eudoxiu Hurmuzaki (Eudoxiu Hurmuzaki, Fragmente din istoria românilor, tomul I, București, Editura Ministerului Cultelor și al Învățăturilor Publice, 1879) și tradusă în limba română de Mihai Eminescu ; lucrare ce i-a fost încredințată de Academia Română, în urma insistențelor lui Theodor Rosetti.
Ioan Slavici fiind secretarul comisiei pentru traducerea lucrării « Fragmente din istoria românilor », l-a vizitat pe Eminescu la Florești in vara anului 1878, prilej cu care notează în Amintiri: « l-am găsit acolo sănătos tun și în voie bună. Era numai el la conacul moșiei, singur, adecă în foarte bună societate ». Şederea din vara anului 1878 la Floreşti la Conacul lui Nicolae Mandrea i-a adus poetului Mihai Eminescu ȋnsănătoşire trupească şi sufletească.
Tot la Florești, Mihai Eminescu a elaborat prima variantă a amplului poem, « Scrisoarea III », cu ambele planuri dar şi poezia « Fiind băiet păduri cutreieram ».
Mihai Eminescu a fost ȋncântat de graiul oltenesc, de portul popular al sătenilor, de sărbătorile şi de horele lor. Seara la vecernie auzea cum se bate toaca ca să cheme oamenii la slujbă, deoarece Conacul Bălcescu-Mandrea era alături de biserica satului. Astăzi ȋn locul conacului este ridicată o statuie cu bustul lui Mihai Eminescu, păstrând astfel amintirea trecerii poetului ȋn viața satului.
- Sunteţi plecat de ceva vreme peste hotare, având o formare teologică şi juridică deopotrivă. Cum găsiti astăzi localitatea natală cand tot mai mulţi tineri pleacă spre alte ţări?
Este dureros că foarte mulți tineri au plecat peste hotare, printre străini, lăsând familiile ȋndurerate. Înainte satul fremăta de mulțimea tinerilor, a horelor care se făceau de sărbători. Îmi aduc aminte de nea Gică Lăutaru care cu vioara lui maiastră ne ȋndemna la sârbe şi la joc. Din nefericire satele româneşti devin pustii, şi e sfâşietor de dureros.
Auzim mai des decât oricând cuvântul criză, ca şi cum am fi singura generaţie condamnată să treacă prin această falsa plagă modernă. Românii au reuşit, de-a lundul istoriei, să se reȋntregească, să ȋnvingă orice temere şi cu credință ȋn bunul Dumnezeu au reuşit să alunge cotropitorii. Românii nu şi-au părăsit tărâmurile sfinte româneşti, ba mai mult au ȋnfrumusețat Grădina Maicii Domnului prin ridicarea de biserici de mir şi de trainice mănăstiri, lăcaşuri sfinte cu ȋncărcătura spirituală aleasă.
Astăzi, prea lesne ne părăsim țara noastră iubită, prea lesne plecăm printre străini, ȋnstrăinându-ne de țară şi ȋnstrăinându-ne şi țara. Din punctul meu de vedere ar trebui stopate aceste semnale false tot mai dese ȋn rândul populației, deoarece ele duc la lipsă de coerenţă şi de firesc în viaţa noastră şi alungă românii din țară. Ne ȋndreptățim să ne ȋntrebăm ce-i foloseşte României dacă câştigă lumea ȋntreagă dar ȋşi pierde sufletul ? Va fi o Românie care regresează, care nu produce, care nu se mişcă, nu simte, nu vorbeşte şi nu gândeşte precum o societate sănătoasă, precum o Românie ȋnsuflețită.
- Câteva gânduri pentru cei de acasă!
Am credința puternică că ne vom aduna din nou ȋn jurul bisericii iar prin credința ortodoxă moştenită de la ȋnaintaşii noştrii vom fi uniți şi vom ȋnvinge toate vicisitudinile vieții.
Trebuie amintit tinerilor care părăsesc România ȋn căutarea unei vieți mai bune, că Mântuitorul Iisus Hristos, a întrebat o parte din cei doisprezece apostoli când L-au părăsit de ce nu au plecat împreună cu ceilalţi. Răspunsul lui Petru dat lui Iisus a fost : « Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice… » (Ioan 6, 68). Acesta trebuie să fie şi răspunsul nostru al tuturor ȋnainte de a părăsi pământul nostru sfânt românesc, deoarece numai El are puterea de a da viaţă, de a aduce speranţă acolo unde este deznădejde, de a semăna bucurie în sufletele părăsite şi iubire acolo unde sărăcia pustieşte viaţa. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu ! Amin !
Antoniu Tudor
Doctorand ȋn drept administrativ al Universității din Lille,
Blue Book Traineeship la Direcția Generală Politică Regională și Urbană a Comisiei europene, Bruxelles